dor de gong

ati vazut vreodata om mare , fara niciun pici atarnat de o mana... sa mearga la teatrul de papusi? rar, sau aproape deloc. teatrul de papusi e ca un tricou pe care scrie "pentru copii pana la varsta de 12 ani". daca ai 20, sigur nu mai intri in el. asta daca nu cumva esti anorexic sau il porti pe tot pe o singura maneca. si totusi, curiozitatea m-a indemnat sa imi aduc aminte cum era. bineinteles, fara harbul de autobuz care parca, invariabil, intr-o vineri norocoasa,( in care eram "scutiti" )in fata scolii pentru a merge la teatru. cate boabe de orez nefiert si cat emetiral luam ca sa nu mi se faca rau in stramosul rocarurilor de astazi...si cat ne mai inghesuiam sa stam in primul rand...

acum, mare dar ...mica, am ajuns la un spectacol recomandat copiilor de 6-10 ani. m-am asezat si am urmarit poantele vechi, dar intotdeauna bune de luat in ras, ale lui max si moritz, 2 nazdravani care dadeau de furca lumii intregi. pusi pe shotii si scalambaindu-se din toate incheieturile si sforile, cei 2 prieteni au facut showul , alaturi de rasetele si strigatele isterice ale copiilor care traiau alaturi de personaje cam...tot. ei au voie sa nu taca malc si sa aplaude la final. au voie sa spuna ce cred, sa parasca un personaj altuia, sa converseze actorii, sa spuna ca nu le place piesa, sa faca valva si sa intrerupa tot pentru ca vor la toaleta. si io printre ei. ca alba ca zapada printre pitici. chiar la un moment dat, m-am oferit sa inlocuiesc o actrita in rolul unei anume tusha...am uitat cum. in naivitatea mea, chiar credeam ca respectiva uitase sa vina la piesa. din fericire, bineinteles...totul facea parte din scenariu. spun asta, pentru ca nu stiu cum as fi aratat in costumul cu buline si sani lasati al respectivei.

m-au uimit inca odata oamenii mari care dau in mintea copiilor, oamenii care inca mai traiesc din fantezie, care calca orice imaginatie in picioare si care isi schimba vocea in functie de replica, precum imi schimb eu directia scrisului atunci cand trebuie sa iau notite la curs. am salutat decorul, m-au fascinat norii de vata atarnati de tavan, fumul mimat de praf de talc, buretele decupat, si nu in ultimul rand grimasele, ridurile , nasurile si sprancenele, deloc oarecare, ale papusilor. chiar am dezvoltat o noua teorie :"asa nas, asa personalitate".

la final, fiind premiera, s-au intins cateva mese colorate cu mini sandwich-uri, intocmai cum mancam in clasa a 4-a la aniversarile colegilor : cu sunca, salam si cascaval pe un strat de margarina linco...totul ducandu-se pe gat cu o fanta de portocale.

si am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa