oamenii spun ca nu joaca teatru. spun ca traiesc, fara sa se complice, fara sa exagereze. totusi, nu plat. dar, eu , evident ii contrazic. nu cred ca exista rutina daca ai spirit de observatie si arunci ochiul intr-o curte straina care, nu neaparat te intereseaza. la mine, lucrurile neobisnuite navalesc. asta fiind precedata de binecunoscutul "nu stiu altii cum sunt".
romana. azi dupa-amiaza. promenada pe stanga, promenada pe dreapta si ...arena pe mijloc. zum, zum trec masini. si apare la orizont una mai aerodinamica decat toate, mai lucioasa, mai joasa mai...bengoasa. scuzati termenul, nu-l folosesc de obicei, dar incerc sa insinuez ce tipologie australopiteca o conducea. de-odata , nu stiu cum apare in plin bulevard o...butelcuta de 5 l de apa minerala...goala. masina smechera o ia intre roti si o duce cativa metri mai incolo, in drumul naravas catre " inainte". se zbuciuma un pic, asemeni unui catel cu un os in gura si...nu vrea dom'le sa iasa de sub roti, dracia. apare "printzulache" de la volan. deschide portiera, si cu grija unui veterinar care incearca sa scoata un dinte pacientului, indeparteaza obstacolul din calea "printesei " sale tunate. si aici...sa mor , sa innebunesc de ras. lasa damigeana in plina intersectie. in picioare. in mijlocul bulevardului, acolo. ca pe un monument si ...accelereaza. mentionez ca trebuie sa ma credeti. va rog, va implor. e adevarat. bineinteles ca alt destept a luat-o la pase mai tarziu intre propriile roti. vreti sa stiti daca plasticul notoriu cu capac a ajuns in vreun porbagaj sau la vreun cos de gunoi? cred ca stiti raspunsul foarte bine. incepe cu "nu" si se termina cu "deloc".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu